Sistem complet de alarmare civilă pentru primării

Postat de admin 25.10.2017 0 Comentariu Cat Costa?,

 

 

Alarmarea civilă este o problemă foarte dezbatută în ultima vreme, în special în urma exercițiilor de alertare a populației din orașe și comune, organizate de IGSU anul acesta.

 

Descoperirile făcute în urma acestor exerciții au indicat faptul că nu toate comunitățile sunt echipate cu sisteme de alarmare corespunzatoare sau unele sunt nefuncționale, sau nu corespund standardelor actuale. Echiparea primăriilor cu astfel de sisteme de avertizare și îndrumare a populației în caz de urgențe este nu doar obligatorie, ci și foarte ușor de realizat.

 

 

 

 

 

Amro Electronic Grup propune o serie de soluții pentru toate nevoile, bugetele și condițiile. Una dintre cele mai solicitate soluții vine sub forma sistemului special pentru alarmarea populației, alcătuit din echipamente profesionale de la Proel, Italia.  Vă propunem un sistem integrat,  economic, care înștiințează, îndrumă și avertizează eficient populația. Implementat deja în localități din toata țara, sistemul este proiectat  conform OMAI 1259/2006.

 

Un astfel de sistem complet, care asigură siguranța comunității și este în conformitate cu toate standardele în vigoare poate fi procurat cu 2.296 €, cu tva inclus. Varianta aceasta acoperă o rază de cca. 1000 m și, spre deosebire de o sirenă, oferă și posibilitatea transmiterii mesajelor înregistrate sau live, prin panoul de comandă și baza microfonică preamplificată incluse.

 

Componența sistemului de alarmare civilă:

1x Unitate de putere de 480W reali

8x Difuzoare horn, dotate cu unități puternice driver, cu protecție mare la intemperii

1 x Panou de comandă cu mesaje preînregistrate, conform OMAI 1259/2006.

1x Baza microfonică preamplificată pentru difuzarea de anunțuri LIVE și dirijarea eficientă a populației.

 

Pentru mai multe informații, suntem aici! 

 

 

Nu ai gasit ceea ce cauti?

---------------------------------------------------------

Contacteaza inginerii nostri la 0744-518-939 si impreuna gandim sistemul audio perfect pentru aplicatia, nevoile si bugetul tau. Garantam solutiile!

 

 

Activare sistem alarmare civilă - urmariți video de prezentare!

Lasa comentariu

Amro s-a calificat pentru colaborarea cu banca nostra deoarece produsele si serviciile sunt la standarde superioare. Sunt tehnic pregatiti si au solutiile potrivite. Sistemul de vot si sondare a opiniei este exact ceea ce cautam, iar pretul negiciat de achizitie a fost foarte bun. Recomandam Amro!
- Membru staff BCR
Vreau sa ofer clientilor mei experiente minunate. Ambianta este una dintre cele importante. Am ales Amro si am facut foarte bine! Suntem multumiti de echipamentele achizitionate si de intreaga colaborare. Sunt profesionisti, se ocupa de toate, iar eu ma pot ocupa linistita de ceea ce e important - clientii mei! Ii recomand cu incredere si altor proprietari de afaceri!
- Proprietar restaurant Pata Negra
Cu Amro, am inceput colaborarea acum 6-7 ani si e furnizorul pe care ne putem baza pentru orice proiect Ca integratori de solutii tehnice, avem nevoie de furnizori de incredere. Personalul a raspuns cu promptitudine cererilor noastre, iar echipamentele sunt de calitate si au fost intotdeauna livrate la timp. Ii recomand pentru pentru seriozitate si pentru calitate!
- Product Manager Eta2U
Colaborarea cu personalul de la Amro a fost una fireasca, normala si corecta. De la ei am luat o marfa buna, in beneficiul ambelor parti; cu alte cuvinte am reușit sa impacam si capra si varza, cum se zice! Apreciez ca tin la clienti si stiu sa ma fidelizeze! Ii recomand cu incredere!
- Responsabil achizitii, R.A.R.
”Suntem foarte multumiti de produsele achizitionate si de comunicarea excelenta cu reprezentantii firmei. Am gasit exact ce ne trebuia la un pret foarte bun!.”
- Administrator Pensiune
Loading...
Loading...